Birou executor judecătoresc
Isac Horațiu

Mobilierul este cel care personalizează un spațiu și care îl adaptează cerințelor activității căreia îi este destinat.

Un birou pentru activități juridice are nevoie de simplitate și curățenie a liniilor, precum și de o foarte bună organizare. Acesta este motivul pentru care am realizat mobila la comandă, îmbinând stilul modern cu designul scandinavic în mobilarea unui spațiu bine structurat.

Spațiul cabinetului este compus din recepție, birouri, sală de conferință, hol și bucătărie. Culorile care domină interiorul sunt în mare parte tonuri neutre – alb, gri, negru sau bej. Pe lângă geometria clasică și paleta limitată de culori, mobilierul este alcătuit din texturi simple. Am îmbinat metalul cu lemnul în piese versatile de mobilier și am acordat o atenție deosebită spațiilor de depozitare.

Rezultatul: o atmosferă destinsă, curată, profesionistă. Mobila realizată la comandă beneficiază de finisaje superioare și de feronerie de cea mai bună calitate.